(de Cezarina Adamescu)
Miercuri, 21 octombrie, Andrei Vartic ar fi implinit 61 de ani…
Ca in marea majoritate a editorialelor sale, si in ultimul articol, intitulat „Razboiul civil din al treilea mandat” , jurnalistul Andrei Vartic se dovedeste a fi un aparator vajnic al Limbii Romane, al istoriei nationale, al neamului sau, al libertatii de expresie si al presei libere, care a inteles ca fara lupta apriga nu va putea birui.
El a luptat. Cat l-au tinut puterile. Ca si confratele sau Grigore Vieru, a inteles ca fara Limba nu exista istorie, fara istorie nu exista neam. Fara neam, nu exista tara. Fara tara nu exista oameni, ci doar fapturi orfane, straine, singure, abatute. Vocea lui s-a identificat cu Vocea Basarabiei si s-a facut ecou puternic izbindu-se din perete-n perete, din gard in gard, din vad in vad, apoi a urcat in tarii sa sparga norii si sa porneasca potopul.
Potopul care ar aduce curatirea de noroi si de mazga. Apoi vocea s-a facut aripa, purtata de vant in cardinalele zari, patru la numar, care se intretaie in forma de cruce. si-a facut din Cuvant sabie de voievod si scut de razboinic. si-a facut din Crezul sau ideologic si cel artistic, acoperis, turn de scapare impotriva navalitorilor de orice neam. Pana la un timp, ca si pe vechii haiduci, l-au ajutat codrii, raurile, muntii, izvoarele, campia, tarana si painea de-acasa, femeia si copiii lui, bunicul deportat la Magadan si mort printre straini, caruia doar marea i-a stiut mormantul. (…) Ultima lui baricada a fost cea din 6-8 aprilie 2009.
in ultimul sau articol, vorbea tot despre razboi. De „Razboiul civil din al treilea mandat”. Starea politica si sociala a natiunii il umplea de indignare si de compasiune. in aceeasi masura. Scria odinioara, in mai 1980, la Cahul: „Nu MIZEz pe MIZErie, dar doua butoaie cu scrumbie putreda si un camion cu cartofi n-au putere sa plaseze acest pamant moldovenesc, arat in lung si-n lat, in arealul civilizatiei moderne. (…) Dintr-un popor mioritic am retrogradat in unul de robi”.
Verbul sau e tare, e colturos, e aprig, se face topor si secure. Terminase de mult cu poezia, cu „floricele pe campii/ hai sa le-adunam, copii”. Nu prea mai era timp de zabava. Istoria isi cerea dreptul legitim la sange. Scria fara inflorituri, fara dulcegarii. Limpede, cu acuitate de brici, retezand firele nedorite din barba.
Nu-si precupetea insa, cuvintele. si nici forta. si nici sanatatea. Le oferea strambatatilor zilei, doar i-o ajunge si s-o indestula de rautatea ei. Ca un voievod moldav s-a ridicat cu sceptrul condeiului intr-o mana si cu coroana de spini pe crestet. Multi curteni l-au vandut pentru un blid de linte. „Orice om ucis pe nedreptate e un sfant. Cati sfinti o fi avut Moldova intre 1940 si 1953?” (Nu MIZEz pe MIZErie).
A avut modele exemplare, inaintasii sai care i-au lasat cu limba de moarte sa nu se lase ingenuncheat: Cazut, dar nu infrant. (…) Cati mai stau azi drepti in fata altarului? Putini. Aproape nimeni. Peste tot, unde te uiti, spinari incovoiate, capete plecate, genunchi indoiti, priviri piezise, crucis sau in laturi. Cine te mai priveste in ochi, fara teama?
Andrei Vartic se afla acum in fata altarului.
Doar ca sta intins, el care a stat totdeauna drept precum paltinul. Un adevar teribil a rostit odinioara: „Pentru suflete nu poti hotari hotare”. A tinut pana in ultima clipa cronica fierbinte a poporului, scrisa cu lacrimi, cu revolta si sange. Scotea castanele din foc cu mainile libere. Visul lui: reintregirea tarii. intoarcerea la patria muma.
Sursa: Romanian Vip
