(de Cezarina Adamescu)

Miercuri, 21 octombrie, Andrei Vartic ar fi implinit 61 de ani…

Ca in marea majoritate a editorialelor sale, si in ultimul articol, intitulat „Razboiul civil din al treilea mandat” , jurnalistul Andrei Vartic se dovedeste a fi un aparator vajnic al Limbii Romane, al istoriei nationale, al neamului sau, al libertatii de expresie si al presei libere, care a inteles ca fara lupta apriga nu va putea birui.

El a luptat. Cat l-au tinut puterile. Ca si confratele sau Grigore Vieru, a inteles ca fara Limba nu exista istorie, fara istorie nu exista neam. Fara neam, nu exista tara. Fara tara nu exista oameni, ci doar fapturi orfane, straine, singure, abatute. Vocea lui s-a identificat cu Vocea Basarabiei si s-a facut ecou puternic izbindu-se din perete-n perete, din gard in gard, din vad in vad, apoi a urcat in tarii sa sparga norii si sa porneasca potopul.

Potopul care ar aduce curatirea de noroi si de mazga. Apoi vocea s-a facut aripa, purtata de vant in cardinalele zari, patru la numar, care se intretaie in forma de cruce. si-a facut din Cuvant sabie de voievod si scut de razboinic. si-a facut din Crezul sau ideologic si cel artistic, acoperis, turn de scapare impotriva navalitorilor de orice neam. Pana la un timp, ca si pe vechii haiduci, l-au ajutat codrii, raurile, muntii, izvoarele, campia, tarana si painea de-acasa, femeia si copiii lui, bunicul deportat la Magadan si mort printre straini, caruia doar marea i-a stiut mormantul. (…) Ultima lui baricada a fost cea din 6-8 aprilie 2009.

in ultimul sau articol, vorbea tot despre razboi. De „Razboiul civil din al treilea mandat”. Starea politica si sociala a natiunii il umplea de indignare si de compasiune. in aceeasi masura. Scria odinioara, in mai 1980, la Cahul: „Nu MIZEz pe MIZErie, dar doua butoaie cu scrumbie putreda si un camion cu cartofi n-au putere sa plaseze acest pamant moldovenesc, arat in lung si-n lat, in arealul civilizatiei moderne. (…) Dintr-un popor mioritic am retrogradat in unul de robi”.

Verbul sau e tare, e colturos, e aprig, se face topor si secure. Terminase de mult cu poezia, cu „floricele pe campii/ hai sa le-adunam, copii”. Nu prea mai era timp de zabava. Istoria isi cerea dreptul legitim la sange. Scria fara inflorituri, fara dulcegarii. Limpede, cu acuitate de brici, retezand firele nedorite din barba.

Nu-si precupetea insa, cuvintele. si nici forta. si nici sanatatea. Le oferea strambatatilor zilei, doar i-o ajunge si s-o indestula de rautatea ei. Ca un voievod moldav s-a ridicat cu sceptrul condeiului intr-o mana si cu coroana de spini pe crestet. Multi curteni l-au vandut pentru un blid de linte. „Orice om ucis pe nedreptate e un sfant. Cati sfinti o fi avut Moldova intre 1940 si 1953?” (Nu MIZEz pe MIZErie).

A avut modele exemplare, inaintasii sai care i-au lasat cu limba de moarte sa nu se lase ingenuncheat: Cazut, dar nu infrant. (…) Cati mai stau azi drepti in fata altarului? Putini. Aproape nimeni. Peste tot, unde te uiti, spinari incovoiate, capete plecate, genunchi indoiti, priviri piezise, crucis sau in laturi. Cine te mai priveste in ochi, fara teama?
Andrei Vartic se afla acum in fata altarului.

Doar ca sta intins, el care a stat totdeauna drept precum paltinul. Un adevar teribil a rostit odinioara: „Pentru suflete nu poti hotari hotare”. A tinut pana in ultima clipa cronica fierbinte a poporului, scrisa cu lacrimi, cu revolta si sange. Scotea castanele din foc cu mainile libere. Visul lui: reintregirea tarii. intoarcerea la patria muma.

Sursa: Romanian Vip

Pe 2 iunie 2009 a trecut in Lumea Celor Drepti prietenul nostru Andrei Vartic. „Mos Andrei”, cum isi spunea fata cu noi si cum ii spuneam noi insine (desi nici el nu era cu adevarat batran, dupa cum nici noi nu mai eram atat de tineri) avea 60 de ani.

Pentru cei care l-am cunoscut, plecarea lui dintre noi a fost dureroasa, o durere care, in cazuri de acest gen, cel mai adesea este muta. Vom cauta aici sa schitam doar jaloanele unei vieti puse in slujba culturii si binelui public ale romanitatii din Basarabia.

Citeste tot articolul “In Memoria lui Andrei Vartic” pe blogul lui Mircea Stanescu.

Slujba Te Deum si flori pentru vesnica pomenire a celor care au contribuit la Renasterea Limbii Romane in Basarabia.

Te Deum pentru fruntasii limbii române (VIDEO JURNAL.TV)

Sper ca tinerii sa fie asemeni lui Andrei Vartic si sa lupte pentru limba romana! Declaratia apartine Ninei Vartic, sotia regretatului Andrei Vartic, unul dintre promotorii Miscarii de Eliberare Nationala din Republica Moldova.

“La 2 septembrie se implinesc trei luni de la moartea lui Andrei Vartic. E o pierdere mare pentru familie”, a precizat Nina Vartic.

„Este un gest atat de frumos din partea primariei, ca isi aduc aminte de cei care au luptat pentru limba romana cu ocazia Zilei Limbii Romane”, a mai adaugat Nina Vartic, subliniind ca si-ar dori ca si tinerii sa fie asemeni lui Andrei Vartic si sa lupte pentru limba romana!

Amintim ca Andrei Vartic s-a stins din viata la 2 iunie 2009, orele 22.50. A fost un actor si regizor de teatru, publicist, scriitor, om politic, cercetator al vechilor culturi carpato-dunarene, fondator al Institutului Civilizatiei Dacice, ex-deputat in Parlamentul RM si ex-consilier prezidential, fruntas al Miscarii de eliberare nationala. in ianuarie 2009, Andrei Vartic a suferit o interventie chirurgicala la ficat, ultimele luni fiind internat la Spitalul Republican, unde a si murit. Andrei Vartic s-a nascut pe 21 octombrie 1948 la Danceni, jud. Chisinau.

Sursa: UNIMEDIA

Recent, la Manastirea Diaconesti din judetul Bacau, a avut loc comemorarea a 40 de zile de la plecarea spre cele vesnice a patriotului si intelectualului basarabean Andrei Vartic. La eveniment a participat o delegatie numeroasa din Chisinau si din regiunea Cernauti. Alaturi de fiul lui Andrei Vartic printre invitati s-au aflat Constantin Rusanovschi, presedintele Filialei Onesti a Asociatiei „Pro Basarabia si Bucovina”, si Viorel Cucu, directorul Editurii „Vicovia”.

Dupa savarsirea slujbei religioase de catre parintele duhovnic Amfilohie, in minunatul cadru natural al manastirii a fost elogiata personalitatea lui Andrei Vartic. De-a lungul vietii sale, el a efectuat cercetari in domeniul civilizatiei dacice, a fondat Teatrul Poetic la Filarmonica din Chisinau, a propus crearea Frontului Popular din Moldova (in 1988) si a fost deputat in primul parlament al R. Moldova.

„Andrei Vartic este un fiu spiritual al Bacaului, care i-a editat cartile. Este omagiat alaturi de basarabeni de frunte ca Alecu Russo, Alexei Mateevici, Grigore Vieru, Ion Aldea-Teodorovici. A fost unul din cei mai profunzi filosofi ortodocsi si in aceasta sihastrie sufletul sau se simte ca acasa”, a spus Nicolae Dabija. in aceeasi ordine de idei a vorbit si ziaristul Vlad Pohila, care il considera pe Andrei Vartic „un port-drapel al romanismului”. „Regretata personalitate nu s-a coborat mai bine de 20 de ani de pe baricade”, a mentionat Vasile soimaru. „Vartic a ars ca o faclie intru adevar, dreptate si romanism – acesta fiind sensul vietii sale”, a afirmat actrita Ninela Caranfil. „Cu gandul la neam si la Dumnezeu, la dorul de a nu se stinge memoria neamului, deschizator de drumuri, el a mentinut o stare de constiinta in popor, o scanteie ce poate starni un incendiu. in aceasta zi, el s-a intalnit cu ceata de sfinti, jertfa fiind singura posibilitate de a duce mai departe viata”, a remarcat parintele Amfilohie. Cu titlul de omagiu, a fost prezentat volumul lui Andrei Vartic „Codul de la Voronet”, tiparit la Editura „Vicovia” din Bacau. „Lucrarea – in care autorul a analizat tipologia icoanei „Cina cea de taina” de la Voronet” – este o punte spre Dumnezeu, spre lumea contemporana cu dacii, cu epoca lui stefan cel Mare si cu a ciobanului din „Miorita”, a observat profesorul Ioan Neacsu.

Ion Vartic, fiul lui Andrei Vartic, si-a propus sa puna in valoare scrierile ramase ca mostenire de la tatal sau. Evenimentul de la Manastirea Diaconesti le-a insuflat tuturor dorinta de lupta pentru identitatea nationala. Iar peste linistea codrilor din jur au rasunat cantece de neam, interpretate de grupul „Haiducii”, si in ritmul lor s-a facut auzit ecoul durerii despartirii hotarelor si a unirii prin cantec…

Ion Moraru,
pentru TIMPUL

Cu adânca durere în suflet anuntam ca la data de 2 Iunie 2009, orele 22:50, a plecat în lumea celor drepti Andrei Vartic, ex. deputat în parlamentul RM (1990), ex. consilier prezidential, regizor de teatru, actor; om politic; publicist, scriitor; cercetator stiintific, editor, filozof si promotor al culturii; fruntas al miscarii de eliberare nationala din republica Moldova, fondator si promotor al portalului VoceaBasarabiei.com.

S-a nascut 21 oct. 1948, in com. Danceni, jud. Chisinau… Accesati biografia lui Andrei Vartic la andreivartic.org

****************************************************************

Toti cei care doresc sa-si ia ramas bun o pot face la “Biserica Sfanta Teodora de la Sihla”, Joi, 4 Iunie 2009, incepand cu orele 18:00.

Funeraliile vor avea loc Vineri, 5 Iunie, orele 12:00 la “Cimitirul Central” de pe str. Armeneasca.

****************************************************************

Al treilea mandat al dictatorului, daca va fi sa fie, va fi si cel mai sangeros. Exemplificam numai prin pildele evolutiei carierei lui de presedinte al RM. Imediat dupa ce si-a luat la hurta functia in 2001, marele Grigore Vieru i-a spus lui Voronin public, am spune cu dragoste: „Domnule Presedinte, nu va atingeti de Limba Noastra cea Romana, de Istoria Romanilor, refaceti economia, europenizati viata oamenilor si eu voi fi de partea domniei voastre”.

Ce a facut Voronin? La sfat bun a raspuns cu o ura de inimaginat. A declarat razboi tarii Mama si Limbii Romane; a produs un dictionar rusinos si oribil „moldovenesc-roman”; a pus in fruntea guvernelor si a ministerelor financiar-economice oameni agramati si pustii, buni doar de contabili la mici firme prin Edinet si Bascalia; a dat afara mii de profesionisti si i-a inlocuit cu „juju catei tarcati”; s-a razboit bestial cu strada. Atunci a adus in politie batausi de meserie – ei bateau ca-n vite si-n batranii represati, care ieseau la mitinguri. si niciunul dintre ei nu a suferit macar o data pentru aceste grave incalcari ale drepturilor omului.

La finele verii anului 2004, dictatorul a devenit atat de agresiv, incat a organizat un adevarat macel la „Teleradio” contra duhului insusi al presei libere. Greva jurnalistilor de la principala institutie media publica s-a transformat atunci in cel mai feroce razboi al lui Voronin de la sfarsitul primului mandat. Vestiti jurnalisti au fost agresati fara mila, multi sustinatori ai jurnalistilor (inclusiv cateva doamne) au fost batuti pana le-au fracturat mainile si picioarele. Dictatorul, care mai e si las, a fugit atunci peste hotare „la odihna bine meritata”, provocand impreuna cu prietenul sau Smirnov si un macel contra liceelor romanesti din Transnistria. in timp ce la Tiraspol, Grigoriopol si Tighina erau terorizati copii, parinti si pedagogi, dictatorul, pe rol de presedinte al RM, nu a suflat un cuvintel in apararea lor.

In aceste conditii de razboi cu toti si cu toate, cu multiple jertfe, dictatorul a terminat primul mandat si – zambind mieros, dar ca un mancurt nemilos – si-a ales cu ajutorul tradatorilor din 4 aprilie 2005 un al doilea mandat. Acesta, cum se stie, a fost si mai cumplit si, tot la sfarsit, a culminat cu macelul din 6-8 aprilie 2009, cand, la fel ca si Hitler, a ordonat distrugerea principalelor edificii ale statului, prin provocatorii sai, pentru a scapa de opozitie si societatea civila. Au suferit, insa, sute de tineri nevinovati, care au fost maltratati (unii pana ce au murit).

Nu mai dam alte detalii. Evolutia politica a acestui om rau a mers din rau spre mai rau, culmile rautatilor manifestandu-se, cum bine se vede, la sfarsitul mandatelor lui. Ce ne asteapta, asadar, in al treilea mandat al sau, daca va fi sa fie? Va fi mult mai rau: asasinarea morala a intelectualitatii; saracie cumplita; razboi total cu opozitia politica (vedeti ce mizerii a spus public despre domnii Chirtoaca, Filat, Urecheanu) si, in final – razboi civil sangeros cu propriul popor. Iata de ce acest rau trebuie scos de la putere anume acum. Iata de ce al treilea mandat al lui Voronin trebuie, cu orice pret, taiat din radacina, iar dictatorul – trimis „la odihna pe care o merita”, dupa faptele sale.

de Andrei Vartic, dupa timpul.md

de Andrei VARTIC, Mai 1980, Cahul

Nu mizez pe mizerie, dar ce are ziua de 17 mai 1980 cu poezia scalzilor ? Nu pot sa stiu, ca e ora 11.27 si ma aflu trimis dupa ceapa verde la piata din Cahul.

Nu MIZEz pe MIZErie, dar doua butoaie cu scrumbie putreda si un ramion cu cartofi n-au putere sa plaseze acest pamint moldovenesc, a-rat in lung si-n lat, in arealul civilizatiei moderne. Bodiul si urmasii lui si-au atins scopul. Dintr-un popor mioritic am retrogradat in unul de robi. Azi e joi si-n zori a plouat. inconjor baltoacele ca pe niste piraie de   singe.  Trei  babute vind ridichi.

Nu mizez pe mizerie, dar mai multe femei stau in rind la o dugheana pt; care scrie „Bitovaia himia” (chi-mi ale). Azi, poate, se va aduce praf d’1 spalat. Ghilitul pinzelor a fost ingropat adine In istorie. Memoria so-tioi mele nu-1 cunoaste. Sintem in turneu (cu teatrul) la Cahul si, iata, imi vine sa urlu ca Rimbaud fiindca . nu exista in toata piata o coada de ceapa verde. Cind voi fl facut turul pietei ma va striga din ghereta pe care scrie „MIASO — CARNE” un evreu gras, imbracat in halat alb, slinos. Are pe tejghea citeva bucati de slanina.

- Domniile, nu ma trece cu vederea.
- Eu nu impart mana, cetatene.
- De cand jidanii au ajuns cetateni?
- De cand li s-a imputinat rosul din barba.
- Barba mea nu-i rosie.
- Dar vinzi slanina cu trei ruble kilogramul.
- Ce sa fac domnule. Statul pune pretul, nu Moisa. Voi, tinerii, n-aveti de unde sti si ce facea aici, in piata asta, acum vreo 35 de ani. Da Moisa stie.
- Si se scarpina in barba ?
- Da’-ce-mi ramine sa fac?
- Deschide o pravalie.

- O, daca Moisa ar avea pravalie, el n-ar vinde cicatul ista.
- Hai  s-o lasam mai moale, ca ne bagam, jidanule, in politica.
- Burta nu stie arta politicii. Ea tipa : „DA” !

Linga „Bitovaia himia” o masina acoperita a carat in centrul raional mizeria unui magazin satesc. Vreo sase oameni se inghesuie. Alaturi, in alta masina, o vinzatoare inalta, subtire si foarte vopsita, propune agramat si arogant marfurile unei unitati locale de confectii. Merg mai departe.

Intr-un colt de piata intru intr-un magazin „Marfuri sportive” amenajat intr-un sarai mic, puturos.

- De ce am adus marfurile astea aici ? — il surprind pe vinzatorul smecher, sur la cap, atacind doua tarancute. — Ca sa vand, ca sa vind, dragutelor.
- Of,  spuse una, de-as ajunge pina la pensie.
- Da cati ani ai?
- 52  — spune, si e batrana de tot, girbovita. — Cat face cofta (haina) ceia?
- Da’ mosneag ai?
- 40 — spune vinzatorul.
- Doamne, ce boala i-asa de scump?
- Nu eu pun pretu’. Statu’.
- Am, pacatele mele, am si mosneag.
- Be?
- Be, cum sa nu beie daca toti beau.

Dar iata si unelte de pescuit de care nu mai are nimeni netoie. Oamenii vorbesc de unul Jucenco oare a secat toata balta Cahulului. O fi vreo ruda de a prezidentului Academiei? Un barbat alege cirlige.

- Unde ai sa prinzi tu peste? – il bodoganeste femeia.
- Gasesc eu – raspunde acesta enervat. – Daca am spus, gata.
- Cu banii estea cumparai sase piini.

Inchid ochii. Nu vreau sa vad cum arata acesti oameni. In fata imi sta bunelul, Ion Vartic, inalt, imbracat in palton negru, cu palarie neagra si baston. Asa se imbraca duminica. Ma lua de mana si ne duceam la biserica. Statea drept in fata lui Dumnezeu cat tinea slujba. Nafura nu lua in gura si nici cu vorbe nu-si spurca gura pana nu iesea popa din biserica. De la el am deprins marea arta a grecilor. Bunelul era agricultor si avea maini crapate de munca. Duminica, insa, asistam la o metamorfoza extraordinara : ele deveneau miini de filozof. Si Universul exista fiindca Ion Vartic al lui Vasile al lui Ion Vartic, venit la Danceni (fostul judet Leuseni) de pe langa Piatra-Neamt, sta drept in fata altarului.

Alaturi de „Marfuri sportive”, ascunsa parca de ochii lumii, este o dugheana darapanata cu totul. Pe firma scrie „Vino”. Intru. Captusita cu oameni. De toate virstete. Barbati si femei. Scriu ce vad si aud in prima clipa.
-  Piva (bere) este ?
- Nu-i  – raspunde un flacau. Nici in Siberia nu-i, nici la Cahul.
Vinzatorul e undeva in fund, la tejghea. Nu-l vad. Femeia care a intrebat de „piva” isi muta plasele-desagi de pe un umar pe altul.
- Nu-i si nici n-are sa fie – rade flacaul. – Aseara, langa restoran, au impuscat un om. Poc! si gata.
- Doamne fereste.
- Piva-i buna, da’ ridichea-i inca si mai buna  – ride flacaul si cuprinde taranca micuta, slaba, de linga el. Are vreo 35 de ani. E beata. Tine in miini un buchet de ridichi ca un buchet de flori. Si un zimbet bleg: ia-ma, sunt a ta. Simplu, fara discursuri amoroase, fara probleme de morala. Ia-ma acum, acum ai nevoie de mine, acum am nevoie de tine.

- Ridichile-s bune – continua flacaul – dar sunt goale pe dinauntru.

Are o mutra de caine calicit, iar fata e inverzita de vanatai.

- Dar cand n-ai ce zacusi (ce manca) – mai zice – inchizi ochii si mananci ce ai.

Rad amandoi prosteste. Strigate, sfada, soapte, afaceri neintelese. Mister ca in filmele lui Hitchcock. Pe care nu le-am vazut. Si un gand: in cea mai civilizata societate codul genetic al omului este acelasi ca si al acestui baiat. Poate vinul, poate patima vinului e inlocuita cu altceva. Cu ce ? Cu patima Puterii ? Puterea. Despotismul. Stalin. Bunelul deportat la Magadan. Mort, cum se zice, in exercitiul functiunii. impins apoi cu buldozerul in Marea Ohotc Si papat de rechini. Cui ii vine a rade ? Orice om ucis pe nedreptate e un sfant. Cati sfinti o fi avut Moldova intre 1940 si 1953? Puterea… Cum e oare cand esti un popor de 200 milioane ? Cum e oare cand un mic popor neaparat de nimeni e inghitit de rechinul rusesc ? Cum e oare, mama Romanie, cand mezina ta, plapanda Basarabie, ai dat-o de buna voie sa ti-o siluiasca monstrul comunist ? Cum sa te iubesc dupa asta, mama Romanie ? Cum sa te iubesc cand stiu ca Finlanda cu doua milioane de oameni n-a cedat un centimetru in fata lui Stalin ?

O priveliste din spatele dughenelor. Piata pustie. O caruta trasa de un cal alb. Un mosnegel in caruta… Mai in fund un magazin „Semena” (Seminte) in care nu intra nimeni, masina cu cartofi, trei mese pe care scrie „Tveti” (Flori). Doua babute vind acolo rasada ofilita. Ies pe poarta urmarit de evreu si randul de nimic, indiferenta, ignoranta si viata consumata in zadar ma sugruma. La cativa kilometri, peste Prut, e Patria care m-a dat de buna voie in bordelul-gulag al lui Stalin. Aici, la Cahul, e Asia, e Siberia, si misuna o marfa care poate fi folosita la orice, e marfa care s-a ratat in marele metropole, dar oare nu poate rezista nici in comunitatea arhaica, cinstita, sateasca. Aici misuna ciuma sociala cu fata de hitlerism sau stalinism (cine le poate deosebi?). Aici vezi moartea pe strada imbracata in haina ei de sarbatoare, trupuri vii navetand in cautarea unui end, oricare n-ar fi. Groaza nu exista in districtul acesta al comportamentului uman. Sau, daca exista, e altfel decat groaza care ma cuprinde pe mine. Ci oamenii traiesc si aici. Muncesc, mananca, citesc carti, se iubesc, fac copii, mor asa cum moare tot ce e viu pe pamant.

Traiesc, dar cui se supun? Autoritatilor ? Poate. Mi se pare insa ca tiranul cel mai infricosator sta ascuns in ei insisi. Fiecare cara cu sine un monarh cretin si orb, ca si Pozzo, caruia i se supune fara cartire. Merg spre hotel (camere cu trei paturi, toaleta e la etajul doi, apa calda nici n-a fost proiectata, baie sau dus — nici pomina). Incerc sa ma lamuresc. Da, da l-am citit pe Noica, dar poate aici nu trebuie sa ma lamuresc? Ce rost are lamurirea? Ce rost au randurile astea scrise de mine ?  Si de ce le scriu? Doar stiu precis ca nu vor fi publicate. Nici aici, si nici in tara (care nici macar nu se vaita ca ne-a lasat cu buna stiita in gura Lupului).

Sunt neputincios. Singur. Mi-e strasnic. Or, daca gaseam la piata niste cozi  de ceapa verde… Fetele de la scoala pedagogica (unele-s dragute de tot). Iti taie respiratia umbletul lor, dar ce le va darui maica Soarta?) ies bulucuri din cladirea lor veche, nereparata de un veac si trec strada spre toaleta sovietului raional. Fac coada la acea toaleta tinindu-se de miini. Asta e un semn ca in oras iara nu-i apa. Asta e un semn ca fetele acestea, orasul acesta, toate centrele raionale din Moldova (de peste Prut, domnilor, de peste Prut) nu vad realitatea cu ochii mei. Cu ochii cui atunci o vad? Si cum o vad?

Copii, masini, canta pasarile, miroase a benzina arsa, seara, in restaurant, orchestra din trei baieti si o fata canta un cantec frantuzesc cu „faire l’amour”, alti trei baieti se stramba beti si salbatici in fata orchestrei si imi trece prin minte ca n-am vrut sa spun cu aceasta scriere ca Moscova, Parisul sau Chisinaul sunt locuri mai potrivite pentru fiinta umana. Desigur, Cahulul nu este Praga lui Camus. Si omul, fara indoiala, are dreptul la o viata frumoasa, curata si fericita. Care nu trebuie sa depinda de sufocarile mele in acest aer lipsit de perspectiva butaforica a nemuririi. Tragedia e ca pentru unii, pentru multi, curat, frumos si fericit, inseamna sa te duci zilnic in crasma descrisa mai sus; tragedia e ca si curatenia exemplara a multor „suspusi” e murdara de te ia greata (cica fetele lui Bodiul se scalda in lapte atunci cand lumea sta la cozi nebune dupa unt); tragedia e ca omul nu poate suporta singuratatea si vrea teribil sa fie mereu in preajma altora. Inconjurat de altii te ingradesti de moarte…

Nu pot pune rautate in vorbele mele. Viata e asa cum este. Nimic, nimeni n-o poate face azi altfel decat cum este, cersetori au existat intotdeauna, raul, in valoare absoluta, e la fel de mare ca si binele si de multe ori raul si binele se contopesc. Istoria inca mai poate fi scrisa, dar cum sa’ traiesti scarba mamei ce a fost despartita de fiu la 1812? Cum sa traiesti sentimentul aceleiasi mame care si-a dat fiul de buna voie lui Scaraotchi? la 1940?

Totusi o viata mai satula in acest imperiu al foamei de absolut se poate asigura. Granitele sunt pentru imparati, nu pentru pasari. Pentru suflete nu poti hotari hotare. Si nici aceste cuvinte nu au nimic eu poezia scalzilor. Ba chiar si o mama, care si-a abandonat copilul se poate pocai. Si va fi iertata si de Domnul si de fiu. Ci pe rauri curg pete unsuroase, iar pestele nu stie ca benzinele sunt otravitoare. Si le inghite ca sa respire.